Mindfulness pentru copii

„Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine”. Carl Gustav Jung

Valerie Cioloș, soția președintelui PLUS, Dacian Cioloș, dorește introducerea educației de mindfulness în școlile din România. Ea amintește de presiunea la care sunt supuși copiii, de la probleme personale până la goana după note bune și menționează că mai mult de 50% din afecțiunile de sănătate mintale au rădăcinile înainte vârstei de 12 ani.

Stresul și anxietatea la copii sunt o dură și tristă realitate. În Australia un copil din 7 are cel puțin un episod de tulburare mintală pe an. Cauzele? Probleme personale, goana după note bune, presiuni de la social media. Mai mult de 50% din condițiile de sănătate mintale își iau rădăcinile înainte vârstei de 12 ani. A introduce Mindfulness în programa scolară este o modalitate de a adresa această realitate și de a dezvolta abilitățile relaționale și de rezilienta la viitori adulți”, a scris Valerie Cioloș, pe Facebook. Mindfulness-ul este un concept nou în România, dar extrem de întâlnit şi folosit în Marea Britanie sau Statele Unite. În România, există o singură școală privată unde elevii îşi încep ziua cu ora de mindfulness.

Resultado de imagen de mindfulness

Psihologii spun ca traumele din copilarie conditioneaza personalitatea si comportamentul adultului. La orice sedinta cu psihologul se incepe cu intrebari despre copilarie. E drept ca inainte de ´89 in Romania n-a existat sfatul psihologului, a existat sfatul preotului la spovedanie. Parintii nostri ne cereau ascultare, note bune si devreme acasa. Copilul stia de frica. Nu interesa, mai ales la oamenii simpli, preocuparea pentru ceea ce simte copilul, ce-l preocupa, ce-l nemultumeste. Asculta de frica sa nu ia o scatoalca.

Din mosi stramosi copilul era «bastonul» pentru batranete. In societatea de astazi copiii au drepturi, si parintii – aici ma includ – se preocupa de sanatatea mintala si fizica a copiilor. Copilul are incredere in parinti si parintii in copil. Parintii discuta cu copilul, il asculta, il incurajeaza, ii stimuleaza personalitatea, ii stimuleaza talentul. De fapt putem observa cum copiii de azi  la 4-6 ani vorbesc deschis, se manifesta in ceea ce stiu sa faca, artistic, nu sunt timizi in fata strainilor. Au incredere in ei insisi si asta ii ajuta in viitor.

Dar cred ca mindfulness -meditatia- ar trebui practicata la nivelul copiilor ca o joaca, sa-i invete sa aiba incredere in ei, sa gandeasca, sa cunoasca realitatea. In niciun caz nu trebuie folosita pentru indoctrinare  sexuala sau religioasa, sau cel mai grav astazi fiindca se raspandeste,  identitate de gen.  Drama in occident este ca parintii copiilor de 3-10 ani sunt tineri, majoritatea deja spalati pe creier cu toate relele – multiculti, amestec rasial, identitate de gen – si atunci accepta  la gradinita sau scoala indoctrinarea copiilor lor.

Mindfulness este un concept in plina ascensiune si nu trebuie sa se transforme intr-o sabie cu doua taisuri pentru copii. Milioane de copiii din intreaga lume sunt pregatiti pentru viitor prin tehnici de constientizare. Sa fii „mindfull” inseamna sa fii prezent, organizat, relaxat si mai ales conectat la realitate.

Resultado de imagen de Jon Kabat-Zinn

Conceptul de mindfulness deriva din tehnicile budiste de meditatie si a fost introdus in lumea occidentala de Jon Kabat-Zinn, un psihoterapeut care spune ca meditatia ii ajuta pe oameni sa scape de stres, anxietate, si amelioreaza diferite boli. Nascut intr-o familie de evrei, tatal biochimist, mama pictorita, afirma ca, credintele sale sunt o fuziune intre stiinte si arta. Chiar daca a fost instruit in invataturi budiste nu se considera budist. Preocuparea sa a fost aplicarea  mindfulness meditation ca terapie clinica si in societate.

Polemica este servita cel putin pe Facebook. Desigur, multi care s-au grabit sa spuna ca se vrea indoctrinarea copiilor cu identitatea de gen, nici macar n-au incercat sa afle mai intai ce este Mindfulness. Intr-un cuvant inseamna „meditatie”, pe langa Mindfulness, exista si o meditatie religioasa, iar alta vizeaza imbunatatirea sanatatii, fizice si, mai abstract, psihologica. Principiile sale elementare sunt foarte asemanatoare, deoarece originea meditatiei, cu toate ramurile care exista astazi, s-a dezvoltat in religiile orientale, cum ar fi budismul. Intr-un fel si atunci cand se roaga credinciosii, crestini sau musulmani, este tot un fel de meditatie. Stau de vorba cu Dumnezeu, cred ca-i ajuta, si convinsi fiind ca-i ajuta,  gasesc forta si solutiile ca sa se ajute singuri.

Viata actuala in societatile globalizate nu este la fel cu cea de acum 50-70 de ani. Cea mai raspandita boala azi este depresia, numita boala secolului. Si aici intervine psihologul, si sunt mai multi ca avocatii sau dentistii. Parintii si bunicii nostri nu cunosteau acest cuvant, depresia, si nici ceva despre psiholog. Ei stiau ca daca intri pe mana avocatului sau doctorului esti terminat.

Mindfullness

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *