De la bioetică la eugenie

28/07/2020    |   de James Corbett

Microsoft Chairman Bill Gates

Una dintre secvențele remarcabile din documentarul „Cine este Bill Gates?” o reprezintă înregistrarea unui moment din 2010 de la Aspen Ideas Festival în care Bill Gates discută despre propunerea de a crește finanțarea pentru educația publică prin deturnarea banilor destinați bătrânilor aflați spre sfârșitul vieții și a celor cu boli terminale.

Plângându-se de costurile de școlarizare din ce în ce mai mari pentru studenți, Gates îi spune lui Walter Isaacson de la Aspen Institute: „Există un compromis pe care societatea îl face din cauza costurilor foarte foarte mari din sănătate și a unei absențe a voinței de a spune: merită să cheltuim un milion de dolari pentru ultimele trei luni de viață ale unui pacient, când în loc de asta am putea să nu dăm afară 10 profesori și să facem schimbăm una cu alta?”

După care, simțindu-se încurcat din poziția în care se afla și uitându-se la audiență, Gates admite că s-ar putea să existe unele obiecții față de acest tip de gândire: „Dar acestea sunt comisii ale morții și se presupune că nu ar trebui să avem această dezbatere.”

În urmă cu un deceniu, când Gates a făcut aceste declarații, era greu să te gândești că ar putea fi o idee mai îndepărtată de sentimentele publicului decât ideea de „comisii ale morții” care să elibereze fonduri pentru a angaja mai mulți profesori. Era suficient de șocantă pentru public încât până și inabilul social Bill Gates și-a dat seama că a vorbi despre asta este interzis.

Dar ceea ce mulți dintre cei care erau prezenți acolo s-ar putea să nu-și fi dat seama este că ideea de a face un schimb între îngrijirea bătrânilor și educația publică nu reprezintă o propunere originală a lui Gates. În fapt, discuția despre „comisiile morții” există de mai multă vreme și a fost propulsată de un grup relativ obscur, dar incredibil de influent, de filosofi, cunoscuți ca bioeticieni.

Bioetica, pentru cei care nu știu, este preocupată de problemele etice ridicate de progresul tehnologic și cunoașterea tot mai avansată din biologie, medicină și științele vieții. Se ajunge adesea la dezbateri academice foarte serioase despre subiecte care par niște scenarii bizare, științifico-fantastice precum etica folosirii drogurilor pentru îmbunătățirea memoriei sau ștergerea completă a memoriei.

În timp ce meditațiile bioeticienilor legate de argumentul pentru uciderea bunicuței sau despre avorturile postnaștere plus multe alte idei scandaloase s-ar putea să pară  un pic „extravagante” pentru mare parte din public, discuțiile despre aceste subiecte inavuabile înainte vor deveni din ce în ce mai comune pe măsură ce intrăm în paradigma biosecurității Covid-1984.

În fapt, deja am intrat în această paradigmă.

Rosemary frei MSc "Vaccines Cannot be Considered As Universal Safe ...

Un exemplu grăitor: în conversația recentă pe care am purtat-o cu ziarista canadiană Rosemary Frei ea mi-a atras atenția asupra unei lucrări publicată în martie acest an în New England Journal of Medicine. Lucrarea, Fair Allocation of Scarce Medical Resources in the Time of Covid-19 a fost scrisă de o echipă de bioeticieni celebri și discută despre „nevoia de a raționaliza echipamentele și intervențiile medicale” în timpul unei pandemii.

Recomandările lor includ stoparea tratamentelor pentru acei pacienți bătrâni și/sau care au șanse mai puține de a supraviețui, deoarece aceștia blochează resursele medicale rare de la pacienți mai tineri sau de la cei care au șanse mai mari. Deși autorii se abțin de la folosirea conceptului de „comisii ale morții”, necesitatea instituirii lor pentru a determina cine trebuie și cine nu trebuie să trăiască este implicită în propunerea însăși.

În vremuri normale, aceasta nu ar fi decât o altă discuție academică despre o situație teoretică. Dar acestea nu sunt vremuri normale. Lucrarea a trecut rapid de la o propunere abstractă la o realitate concretă. După cum a observat Frei în articolul său despre cum ratele înalte ale deceselor din centrele de bătrâni din Ontario au fost rezultatul unor decizii conștiente, Asociația Medicală din Canada (CMA) a pus în practică pur și simplu recomandările din articolul apărut în New England Journal of Medicine, renunțând la politica sa obișnuită de a dezbate schimbările majore de politică întinse pe luni, deoarece „situația actuală, din nefericire, nu ne permite un asemenea proces.”

Ca să nu mai existe vreun dubiu cu privire la ideea dacă aceste politici sunt puse în aplicare, este suficient să observăm dezbaterea care are loc în Texas acum  cu privire la modul în care ar trebui să răspundă autoritățile la presupusa „creștere bruscă” a spitalizărilor. După cum a titrat The GuardianSpital din Texas forțat să impună comisii ale morților, pe fondul Covid-19”.

Nu contează că spitalele nu sunt complet ocupate în Houston. Nu contează că îngrijorarea cu privire la valul de spitalizări din Texas se bazează pe șarlatanii statistice și minciuni sfruntate. În fapt, tocmai aici se află cheia. Prin înfricoșarea publicului cu povești de groază despre spitale aflate în pragul colapsului, presiunea combinată a statului, a presei și a establishmentului medical a reușit să facă ceea ce Gates și prietenii săi nu au reușit să facă în zece ani: să introducă ideea de „comisii ale morții” în dezbaterea publică.

În fapt, când cercetezi istoria bioeticii vei descoperi că tocmai cu asta se ocupă: a contextualiza discuția despre problemele sensibile astfel încât idealurile și valorile eugeniste pot deveni acceptabile pentru societate și transformate în legi. De la avort la eutanasie nu există practic subiect în domeniul medical care să nu fi fost precedat de o pregătire a publicului în direcția schimbării masive a valorilor, legilor, moravurilor și practicilor de către un bioetician sau un institut de bioetică.

Cercetările în istoria bioeticii te duc pe treptele Centrului Hastings, un centru ce cercetare non-profit care potrivit siteului său „a jucat un rol important în înființarea domeniului bioeticii”. Directorul fondator al Centrului Hastings a fost Theodosius Dobzhansky, care a avut și funcția de președinte al Societății Eugenice Americane între 1964 și 1973, în timp ce cofondatorul Daniel Callahan – care a recunoscut că s-a bazat pe finanțarea venită de familia Rockefeller la începuturile organizației – a fost director al Societății Eugenice America (rebranduită The Society for the Study of Social Biology) între 1987 și 1992.

Anton Chaitkin The Curse of Political Parties - YouTube

După cum a documentat pe larg Anton Chaitkin există o linie de continuitate între promovarea eugeniei în America de către familia Rockefeller la începuturile secolului XX și crearea Centrului Hastings la sfârșitul aceluiași secol. Potrivit lui Chaitkin, Callahan și organizația lui au avut rolul de a promova agenda eugenistă sub masca „bioeticii”. Drept consecință, mulți dintre cei mai de seamă bioeticieni de astăzi provin de la Centrul Hastings.

Altruismo efectivo: lo mejor que podemos hacer en tiempos de ...

Să-l luăm pe Peter Singer. Dacă există un bioetician cunoscut în prezent acesta este Peter Singer, membru al Centrului Hastings, celebru pentru ideile sale legate de eliberarea animalelor. Mai puțin cunoscute sunt gândurile sale nu în favoarea avortului, ci direct a infanticidului, inclusiv argumentul că nu există o diferență relevantă între avort și uciderea „copiilor foarte handicapați”.

Antibiotic Resistance and Superbugs | C-SPAN.org

Să-l luăm de pildă pe Ezekiel Emanuel. Este un al membru al Hastings Center care susține că jurământul lui Hipocrate este învechit iar oamenii ar trebui să aleagă să moară la vârsta de 75 de ani pentru a scuti societatea din a avea grijă de ei. El este de asemenea principalul autor al articolului din NEJM care pledează pentru raționalizarea resurselor medicale în contextul pandemiei, politică adoptată în Ontario, Canada.

Ceea ce puțini oameni realizează este că propunerea lui Emanuel de instituire a comisiilor morții nu a apărut ca răspuns la „criza” actuală, ci a făcut parte din gândirea lui de zeci de ani. În cartea sa din 2008, „Healthcare, Guaranteed,” Emanuel a susținut înființarea unui National Health Board care să aprobe toate plățile și procedurile din sănătate iar deciziile acestei instituții, inclusiv cele de viață și moarte, să fie definitive, fără nicio posibilitate de recurs sau obiecție din partea pacienților, a spitalelor, a guvernului sau plătitorilor de taxe.

Dar niciun bioetician îndepărtat de realitate precum Emanuel nu ar fi sperat că o asemenea schimbare de perspectivă ar putea avea loc fără un eveniment catalizator. În 2011 el a recunoscut că vom avea o reformă a sănătății doar în cazul unui război, criză economică sau o altă tulburare socială majoră.

Măcar Bill Gates se poate relaxa acum: putem discuta despre comisiile morții.

ContraMundum

Un comentario

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *