Tragedia cetăţeanului român: Eşti bolnav, eşti vinovat!

Nicicând, în istoria veche ori recentă a omenirii, nu a mai fost avansat un asemenea punct de vedere anormal: eşti bolnav, eşti vinovat! În România, cu capul între urechi şi privirea plecată, noi trăim azi timpul vinovăţiei generale statuate prin lege.

Tot românul e suspect!

În mod oficial, fiecare dintre noi am devenit „Persoană suspectă de a fi infectată” şi, totodată, ca o rezultantă logică: „Persoană suspectă de a infecta pe altcineva”. Deci, orice am face, suntem suspecţi! Aşa a stabilit guvernul. Un guvern care, iubindu-ne profund şi dezinteresat, luptă din răsputeri contra încăpăţânării noastre idioate de a ne îmbolnăvi. Aşa a hotărât şi Parlamentul României. Un Parlament care, din dorinţa de a ne reprezenta cât mai profund interesele, este îngrijorat şi el de ritmul cu care, în iresponsabilitatea noastră năucă, ne dăm boala unul altuia.

Prin lege, Legea 136/2020, orice persoană (chiar sănătoasă în conformitete cu examenul medical clinic obiectiv!) este suspectă de a fi bolnavă. Dacă până acum nu ştiaţi ce este o persoană bolnavă, vă luminează art.3, pct.i din lege: „persoana bolnavă – persoana care suferă de o boală infectocontagioasă având semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz sau persoana purtătoare a unui agent înalt patogen chiar dacă nu prezintă semne şi simptome sugestive la examenul medical clinic obiectiv , dar prezintă un risc epidemiologic şi biologic” Dar o persoana suspectă? Citim din nou din lege (art.3, pct.l): “persoana suspectă – persoana posibil infectată care provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, pe perioada de incubaţie, în baza dovezilor ştiinţifice, sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau cu bunuri contaminate cu agentul înalt patogen, până la trecerea perioadei de incubaţie sau apariţia semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii (sublinierile ne aparţin);

Fiind declarat în mod oficial suspect, înseamnă că undeva, nu se ştie unde, există nişte dovezi că ai comis o ilegalitate. Prin urmare: te-ai îmbolnăvit, eşti vinovat; nu te-ai îmbolnăvit, eşti vinovat! Eşti vinovat fiindcă ai ieşit din casă. Eşti vinovat fiindcă ţi-ai sărutat copilul. Eşti vinovat deoarece ai participat la înmormântarea fratelui. Eşti Vinovat! Vinovat pentru că nu ai purtat masca deasupra nasului, nu ai păstrat distanţa faţă de nevastă, ai primit musafiri, te-ai dus în concediu, ai băut o bere la o terasă, ai dansat cu iubita, ai ieşit la un grătar cu prietenii, ţi-ai făcut nunta, ai îndrăznit să ieşi la cumpărături, ai luat autobuzul, te-a suit în avion, ţi-ai serbat ziua de naştere… Pe scurt: Eşti vinovat fiindcă trăieşti!

Absurditatea sau reaua intenţie a legiuitorilor români este evidenţiată în mod explicit avocatul Gh. Piperea: „noţiunea normativă de “suspect” are o conotaţie procesual-penală, desemnând o persoană care poate să fie sau nu vinovată de săvâşsirea unei fapte penale, dar care este bănuită de ceva penal de către organele de cercetare penală. Practic, legea criticată introduce o noţiune penală in chestiuni de sănătate publică, făcând ca suspiciunea, bănuiala, să fie extinsă şi menţinută pe termen indefinit la orice persoană, care “provine” dintr-o zonă cu risc sau a luat contact cu un “infectat”. In afară de faptul că, etimologic, apelativul utilizat in lege pune un stigmat pe fruntea oricui, acesta este şi discriminatoriu, putând determina grave segregări sociale pe criterii de boală bănuită. Grav este că acest apelativ este lăsat la latitudinea unor funcţionari din direcţiile de sănătate publică (de cele mai multe ori aceşti funcţionari nefiind nici măcar medici). Suspectul din procedura penală are mai multe garanţii (asupra acestei “calităti” se pronuntă un magistrat) si mai multe libertăţi decât suspectul de infectare”[1]

Prin voinţa celor care ne conduc, medicul a devenit noul reprezentant al Creatorului pe Pământ

Deja ne este frică să mergem la un spital. Instituţia creată pentru a ne restabili sănătatea pierdută şi pentru a ne readuce speranţa de viaţă s-a transformat în exact opusul ei. Prin urmare, marea masă a cetăţenilor ocoleşte cu groază spitalele. Urmarea? Ca român, preferi să mori ucis de boala ta veche, în patul tău de acasă, eventualităţii de a fi etichetat purtător al acestei noi boli alergătoare prin lume. Boală descoperită în fiinţa ta după o testare relativă (cu 30% factor de eroare!) efectuată la repezeală în cortul improvizat din curtea unităţii sanitare.

În mintea celor mulţi, doctorul a pierdut aura de înger păzitor, de salvator, şi a împrumutat, dezinvolt şi cu bună ştiinţă, postura personajului sumbru care în loc să te vindece, te arestează, te închide într-un salon plin cu alţi bolnavi, te izolează de familie, te ostracizează. În faţa halatului alb, înspăimântat de consecinţele delictului de a fi bolnav, trăieşti sentimentul făptaşului prins în flagrant.

Şi cum să nu-ţi fie teamă când, în baza Legii 136 din 2020, medicul recomandă carantinarea ta, medicul stabileşte izolarea ta, medicul recomandă prelungirea izolării tale, medicul este acela care informează organele care te vor pedepsi dacă refuzi izolarea, fără aprobarea medicului nu poţi părăsi locaţia unde ai fost izolat forţat, tot medicul este acela care are puterea de a stabili când izolarea ta încetează…

În stilul său caracteristic, Ion Cristoiu descifrează una dintre faţetele acestei ecuaţii cu adevărat periculoase: relaţia medic-pacient = relaţia Dumnezeu-muritorul de rând; O situaţie exacerbată înspăimântător, acum, când viaţa ne este subordonată în totalitate acronimului COVID-19: „cu foarte puține excepții, poate să pară paradoxal sau speculativ, relația medic-pacient este o relație de putere. Dependența pacientului de medic îi dă medicului o beție a puterii, care e greu de sesizat, dar e normală. Și o expresie a beției puterii este exagerarea. Dacă te duci la un medic, el dramatizează.Vai de mine, nu aveți o gastrită, mai aveți puțin și muriți. Coronavirusul este un teren ideal pentru că așa se și explică această beție de putere. Se vede la Raed Arafat, să dea ordine. Nu în ultimul rând este și o cultivare a propriei meserii. Și noi jurnaliștii spunem presa e a patra putere în stat, acuma medicii poate să spună că ei sunt a doua putere, dacă nu chiar prima în stat” [2]

Ce s-ar mai putea adăuga? Poate că boala în sine te postează pe o poziţie de inferioritate faţă de cei sănătoşi. Cu atât mai mult faţă de medic. Mai ales acum, când vrerea ta, suferindule, nu mai are nicio importanţă. Medicul, învestit de lege cu puterea de a te lipsi de libertate indiferent de ceea ce îţi doreşti tu, a înlocuit până şi puterea judecătorească. A devenit, peste noapte, o nouă putere în stat. El dispune, prin posibilitatea oferită de lege, de a te priva până şi de cele mai elementare drepturi. Ţi se induce astfel, cetăţeanule bolnav sau sănătos, sentimentul de vinovăţie. Fiindcă, numai unui infractor i se pot limita drepturile cetăţeneşti!

Până şi unii medici sunt revoltaţi

Citiţi legea 136 din 2020! Veţi constata că, deşi în art.2 se specifică: „Măsurile prevăzute de prezenta lege se dispun şi se aplică în situaţiile prevăzute la art.1, exclusiv pentru apărarea sănătăţii publice, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice”, întreaga lege se ocupă numai cu restricţionarea unor “drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor”. În această perioadă, numită „a pandemiei”, legile au încetat să mai fie făcute pentru oameni. Ele sunt, în marea lor majoritate, împotriva Omului. Drepturile câştigate după secole de luptă socială dispar printr-o trăsătură de condei a guvernantului şi prin ridicarea vinovată a mâinii parlamentarului. Ca o ironie a sorţii, tocmai ei sunt aceia pe care îi plătim regeşte să ne apere drepturile!

Ca să dăm un exemplu, unul dintre multele ce ar putea fi invocate azi, iată părerea dr. Monica Pop (exprimată într-un interviu de la un post de televiziune) privitoare la dreptul medicului de a te interna cu forţa: „Este permisă internarea cu forța exclusiv psihopaților, cei cu psihopatie agresivă care pun în pericol viața celor din jur. În rest, sub nicio formă nu se poate permite internarea cu forța. Mi se pare de nepermis” (…) Românii trebuie să poarte mască, fără nicio discuție! Chiar să stea în carantină, dar nu internați cu forța asimptomaticii și cred că nimeni în lumea asta nu trebuie internat cu forța niciodată”

Românul – de la suspect la el acasă, la suspectul Europei

Desigur, autoflagelarea aceasta prostească nu rămâne fără ecou. Nu văd cât este interes politic dar anunţăm, sub directa îndrumare a guvernului şi stăpâniţi de o emulaţie specifică tâmpitului, recorduri care ne îngroapă tot mai adânc în relaţie cu partenerii noştri externi. Record de amenzi, record de îmbolnăviri în 24 de ore, record de internări, record de focare de infecţie, record de măsuri punitive, legi aberante care în mod inutil limitează drepturile cetăţeneşti până la absurd… Ne lăudăm, prin toate trompetele mass-media, dar şi prin vocile autorizate ale unor exponenţi ai sistemului sanitar, că am depăşit Italia, Germania sau Franţa în numărul zilnic de bolnavi descoperiţi! “Avem de 10 ori mai multe cazuri, raportat la populaţie, decât Italia. Am reuşit această performanţă în doar două luni de zile”, striga în gura mare, de curând, dr. Alexandru Rafila.

Şi, ancoraţi într-o altă realitate, persistăm în acest comportament sinucigaş fără a înţelege că sunt recorduri care, trâmbiţate, ne discreditează ca naţiune. Atât din punct de vedere social, cât şi economic. Atât pe tărâmul relaţiilor culturale, cât şi al turismului sau al legăturilor diplomatice fireşti dintre ţări. Nu, nu pledez pentru ascunderea adevărului, ci despre gestionarea lui cu responsabilitate.

Deja o mulţime de state, şi numărul lor creşte, nu mai permit intrarea românilor pe teritoriul lor decât cu condiţia carantinării, deşi faţă de toţi ceilalţi graniţele sunt complet deschise. Deja, noi, românii, suntem suspectaţi a fi purtătorii predilecţi ai bolii şi agenţii europeni principali ai răspândirii acestei gripe care a înfricoşat omenirea. Dacă până acum, tot din vina noastră, când spuneai că eşti român străinul se căuta instinctiv de portofel, acum, în plus, el trece repede pe trotuarul celălalt şi îşi fixează mai ferm masca pe faţă… Am devenit suspecţii Europei! Şi va fi greu, extrem de greu să ştergem această etichetă.

Teodor PALADE

Articol preluat din Justiţiarul

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *