Social media își asumă expertiza medicală

05/08/2020    |   de Adam Mill

Majoritatea oamenilor înțelege că libertatea de exprimare, garantată constituțional, nu include și a striga „foc!” într-un teatru aglomerat. O mulțime panicată poate zdrobi și călca pe cei mai slabi, pe măsură ce instinctul de supraviețuire copleșește bunul simț comun. Mi-a venit în minte această idee atunci când am aflat că Twitter și Facebook au cenzurat o conferință de presă a unor doctori care descriau niște practici medicale pentru salvarea vieților celor bolnavi de Covid-19, învățate din experiența de zi cu zi.

Printre lecțiile deprinse de acești medici era și folosirea profilactică a unei combinații de hidroxiclorochină și ale medicamente ieftine care par să oprească progresia bolii înfricoșătoare spre a doua fază, cea mortală. Unul dintre doctori afirma că a tratat 300 de pacienți Covid-19 folosind această terapie. Printre pacienți se găseau oameni vulnerabili, cu diabet, probleme cardiace și vârstă înaintată. Doctorița declara cu mândrie că nu a pierdut nici măcar un singur pacient prin folosirea de timpuriu a acestui protocol. Mai mult, utilizând profilactic aceste medicamente, nici măcar unul dintre membrii echipei sale medicale nu s-a infectat. În opinia sa, informațiile false vehiculate despre aceste terapii provoacă moarte inutilă a oamenilor.

Un alt doctor a vorbit despre deschiderea școlilor. Tinerii pot tolera virusul foarte bine, susținea el. Deschiderea școlilor nu ridică niciun risc sau un risc foarte mic prin comparație cu ținerea lor acasă. Este foarte improbabil ca ei să răspândească virusul de la unul la altul. În mod surprinzător, un studiu pe baza aplicațiilor de urmărire a persoanelor infectate pe mobil a descoperit că nu există nici măcar un singur caz în toată lumea în care un elev să infecteze un profesor.

Un al treilea doctor a vorbit despre consecințele asupra sănătății publice rezultate din carantină. „Liniile noastre telefonice de urgență dedicate celor cu tendințe spre suicid au cunoscut o creștere de 600%”, a afirmat el. Mai mult, el a citat în sprijinul tezei sale privind efectele negative ale carantinei înmulțirea abuzurilor domestice și a alcoolismului. Doctorul a recomandat modelul suedez prin care afacerile și școlile să fie redeschise cu prudență, o strategie care a dat rezultate mai bune decât carantina draconică din Marea Britanie, de pildă, acolo unde au murit mult mai mulți oameni (raportat la mia de locuitori) prin comparație cu Suedia.

Facebook și-a justificat cenzura acestor doctori astfel: „am eliminat acest clip video deoarece răspândește informații false despre tratamente și terapii pentru Covid-19.” La puțină vreme după, Youtube și Twitter au făcut același lucru argumentând că „s-au încălcăt politicile Covid-19”.

Cenzura opiniilor medicale practicate de social media este mai periculoasă decât cenzura obișnuită a opiniilor politice conservatoare. Prin cenzura doctorilor, aceste companii își prezintă implicit propriul punct de vedere medical – „aceste terapii nu funcționează” – și sugerează că este „periculos” a-i lăsa pe acești pacienți (sau alți doctori!) să audă recomandarea lor.

Sunt aceste decizii de cenzură aprobate de doctori și discutate de specialiști în medicină? Întrebarea este legitimă deoarece companiile din social media joacă în acest caz rolul unor doctori care sfătuiesc publicul.

Dacă ceea ce spun acești doctori este adevărat atunci este plauzibil că unii pacienți care puteau fi salvați de recomandările lor vor muri. Dacă ceea ce acești doctori spun nu este adevărat atunci răspunsul corect este o respingere a afirmațiilor lor din partea unor medici cu licență care se bazează pe studii științifice, nu pe cenzură. Mai mult, Twitter le-a comunicat explicit celor de la Breitbart că întregul conținut al siteului va fi limitat deoarece videoul „s-ar putea să pună în pericol sănătatea oamenilor, inclusiv prin conținutul care merge împotriva recomandărilor venite din surse de autoritate în privința sănătății publice la nivel mondial și local”.

Așadar, nu doar că Twitter, care nu este un furnizor de servicii de sănătate publică, afirmă că acești doctori greșesc, dar spune și că pacienții care urmează sfaturile lor s-ar putea să aibă un risc și mai mare. Acesta este un sfat medical, iar dacă moare cineva ca urmare a acestei cenzuri, acești giganți din social media vor fi responsabili.

Social media nu ar trebui să cenzureze dezbaterile medicale legitime. Nu ar trebui să promoveze panica și frica în același timp în care cenzurează recomandările venite de la doctori care au o experiență demonstrată și care pot pretinde că au avut rezultate în lupta cu boala.

Dacă un doctor ar face asta ar putea fi dat în judecată pentru malpraxis. De ce ar trebui să fie imuni acești giganți?

ContraMundum

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *