Peste 800 de profesori reclamĂ la CCR legea care interzice referirea la identitatea de gen În Şcoli

Asta apără cei peste 800 de profesori racolați de SNSPA

*SNSPA, cu susţinerea altor universităţi din România, centre şi institute de cercetare, asociaţii profesionale universitare şi sprijinită de peste 800 de profesori şi cercetători români şi străini, a depus la Curtea Constituţională un punct de vedere prin care susţine sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen.

De ce aleg SNSPA - SNSPA

*Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fosta academie Ștefan Gheorghiu, centru de instruire a cadrelor partidului comunist, redenumită în SNSPA, înfiinţată în 1991 ca școală de guvernare și de pregătire a specialiștilor în domenii esenţiale ale societăţii, este un reper în peisajul academic românesc.

Demersul reprezintă o argumentaţie juridică a unor poziţii ferme, exprimate deja de patru universităţi din România, la momentul adoptării de către Parlament a Legii nr.87/2020, respectiv Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi SNSPA..

Conform SNSPA, prin acest „Amicus Curiae”, organizaţiile şi persoanele semnatare aduc argumente de natură juridică, ce demonstrează caracterul neconstituţional al prevederilor normative propuse de *Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, dar şi sensul, importanţa şi necesitatea studiilor de gen într-un stat democratic.

  • Art. 7. – (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.

Demersul se bucură de o largă susţinere la nivel internaţional: 10 rectori ai unor universităţi prestigioase din Europa, prorectori şi decani ai unor instituţii relevante din Europa şi SUA, 39 de centre şi institute de cercetare, reţele şi asociaţii academice internaţionale au răspuns într-un termen foarte scurt cu mesaje clare de susţinere.

Acestora li se adaugă peste 830 de semnături individuale ce aparţin unor profesori şi cercetători din domenii variate precum studii de gen, sociologie, ştiinţe politice, relaţii internaţionale, istorie, filosofie, istoria artei, ştiinţe ale comunicării.

Universitari cu renume internaţional de necontestat se află în lista de semnatari, cu expertiză în domeniul studiilor de gen şi studiilor europene, ştiinţelor politice şi relaţiilor internaţionale, precum şi cercetători de vârf din spaţiul românesc, se arată în comunicat.

Maria Bucur: How have your ideas changed? - YouTube
Maria Bucur – profesor Indiana University

Conform SNSPA, printre semnatari se află nume cunoscute publicului român: Katherine Verdery (profesor, City University of New York’s Graduate Center), Gail Kligman (profesor UCLA), Maria Bucur (profesor Indiana University).

Dintre universităţile reprezentate prin universitari se menţionează: Princeton, Harvard, Yale (SUA), Cambridge, King’s College (UK), Paris Sorbonne, Universite libre de Bruxelles, Freie Universitat Berlin (UE).

„În măsura în care asaltul asupra libertăţilor democratice pe calea atacului la studiile de gen şi la protecţia minorităţilor are o dimensiune internaţională – parte a tendinţelor iliberale din ultimii ani – dorim să subliniem prezenţa în listă a unor universitari de anvergură mondială, specialişti în diverse tematici din câmpul studiilor de gen:

Judith Butler: “Debería haber otras formas de refugio que no dependan de  una falsa idea del hogar” - La Tercera

Judith Butler ( s-a născut la 24 februarie 1956, în Cleveland, Ohio, dintr-o familie de origine maghiar-evreiască și rus-evreiască. lesbiană, feministă, profesor, University of California at Berkeley), Delphine Dulong (profesor, Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne, France),

David Paternotte: "El discurso de la ideología de género va más allá de  Vox. Hay toda una estrategia internacional que lo respalda"

David Paternotte (profesor, Universite libre de Bruxelles) Carti: The Lesbian and Gay Movement and the State: Comparative Insights Into a Transformed Relationship

Joan Wallach Scott Awarded 2016 Talcott Parsons Prize | Institute for  Advanced Study

Joan W. Scott (profesor Emerita, Princeton New Jersey), Joan Scott s-a născut ca Joan Wallach în Brooklyn, New York, este fiica lui Lottie Tannenbaum și Sam Wallach, profesori de învățătură media, este nepoata actorului Eli Wallach (fratele tatălui său). Familie de evrei, tatăl său s-a născut în Dolina, Polonia.

Royal Honour for Mieke Verloo | IWM

Mieke Verloo (profesor, Radboud University, Nijmegen, Netherlands). Este considerată una dintre cele mai importante directoare de cercetări științifice privind politica feministă și opoziția împotriva egalității de gen + în Europa. În 2015 a câștigat Premiul ECPG pentru gen și politică pentru realizarea carierei.

Mihaela Miroiu explică de ce „să te naşti fată este încă excesiv de  periculos pe lumea noastră”

Mihaela Miroiu

Un grup de universitari români cu preocupări de cercetare în domeniul studiilor de gen au lucrat efectiv la dezvoltarea studiilor de gen din România şi la proiectul „Amicus Curiae”: Mihaela Miroiu (profesor universitar, fondatoarea Masteratului Politici, Gen şi Minorităţi, SNSPA), Ionela Băluţă (profesor universitar, fondatoarea Masteratului Politicile egalităţii de şanse în context românesc şi european, master integrat într-un consorţiu de şapte universităţi europene, Universitatea din Bucureşti), Oana Băluţă (conferenţiar universitar, Universitatea din Bucureşti), Măriuca Oana Constantin (lector universitar, SNSPA), Liliana Popescu (profesor universitar, SNSPA),

Schimbălume Iustina Ionescu, ACCEPT - YouTube

Iustina Ionescu (avocat, doctorand SNSPA), asociaţia Accept

În 16 iunie, Senatul a adoptat proiectul care modifică Legea educaţiei naţionale şi care interzice „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară”, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”.

Organizaţiile şi persoanele semnatare aduc în atenţia Curţii Constituţionale următoarele:

  1. Din punct de vedere juridic, Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011:
  • îngrădeşte dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv a opiniilor ştiinţifice, garantat de Constituţia României (art.30, alin.(1) şi (2) ) precum şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art.10);
  • subminează libertatea de cercetare şi reprezintă o ingerinţă gravă a politicului în autonomia universitară, încălcând Constituţia României (art. 32);
  • contravine legislaţiei Uniunii Europene (în special art. 13 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care garantează libertatea artelor şi a cercetării ştiinţifice), precum şi tratatelor internaţionale – de exemplu Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor adoptată în cadrul ONU şi Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul) adoptată în cadrul Consiliului Europei;
  • propune o viziune asupra definiţiilor conceptelor de sex şi gen, care contrazice legislaţia internă în vigoare şi tratate internaţionale importante la care România este parte, precum Convenţia de la Istanbul.
  1. Din punct de vedere academic şi democratic, Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011:
  • intervine brutal în demersurile ştiinţifice proprii spaţiului academic, pentru că interzice nu doar activităţi care abordează teorii şi opinii legate de dimensiunea de gen a identităţii umane, ci o întreagă disciplină legitimă de studiu şi de cercetare, şi anume studiile de gen, la care cercetătorii români au contribuit şi continuă să contribuie în mod semnificativ – disciplină prezentă în cercetarea academică mondială de peste 70 de ani;
  • ignoră rezultatele cercetării din domeniul studiilor de gen, care aduc contribuţii valoroase în domenii diverse: studii politice, istorie, sociologie, filosofie, antropologie, psihologie şi drept, studii literare, jurnalism, ştiinţe ale educaţiei, teatru, medicină şi tehnologie. Dovada importanţei studiilor de gen în spaţiul academic este certificată, între altele, prin existenţa centrelor de cercetare şi a programelor în domeniul studiilor de gen în toate marile universităţi ale lumii, precum şi dezvoltarea acestora (după 1989, odată cu democratizarea spaţiului universitar) şi în universităţile din România;
  • contravine misiunii fundamentale a spaţiului academic, care constă în producerea de cunoaştere şi formarea generaţiilor viitoare în spirit democratic – studiile de gen au un rol esenţial în formarea de cercetători şi experţi într-un domeniu fundamental pentru orice regim democratic: egalitatea de şanse şi egalitatea de gen;
  • încalcă normele şi criteriile de evaluare ale ARACIS, care a introdus discipline legate de studiile de gen în mai multe domenii din câmpul ştiinţelor sociale şi a acreditat programe de masterat cu specializare în studii de gen.

Persoanele şi instituţiile semnatare consideră că există temeiuri de fapt şi de drept pentru constatarea caracterului neconstituţional şi nedemocratic al Legii pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011. AGERPRES/ (AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Articol ARGERPRES

Citeşte şi: „Mami, nu vreau sa fiu baiat!”

Degenerați și deviați leagănul copiilor

Trans: Revoluția Sexuală devine totalitară

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *