Înlăturarea lui Trump lasă cale liberă Marii Resetări

Membrii elitelor politice globaliste, precum șefa Comisiei Europene și fostul secretar de stat american John Kerry, îl văd pe Joe Biden ca pe motorul instaurării Noii Ordini Mondiale.

Cu ocazia unei mese rotunde organizate de către Forumul Economic Mondial, John Kerry, fostul secretar de stat al lui Barack Obama, a declarat că, odată ajuns președinte, Joe Biden este gata să adere din nou la Acordul de la Paris privind climatul și să fie motorul Marii Resetări.

John Kerry finally gets to let his Europhilia loose - Los Angeles Times

„Noțiunea de resetare este mai importantă ca niciodată”, a spus Kerry. „Personal, cred că suntem în zorii unor vremuri captivante.”

*Vezi Marea Resetare sau Complotul secolului? și Klaus Schwab & Marea sa Resetare Fascistă

Fostul șef al diplomației americane a adăugat că „nu este suficient” ca Statele Unite să revină în Acordul de la Paris.

„Știu că Joe Biden crede și el același lucru. Pentru Statele Unite nu este suficientă readerarea la Acordul de la Paris. Pentru noi nu este suficient să facem minimum din ceea ce (acordul) impune.”

Și John Kerry a adăugat: „Administrația Biden se va concentra pe fiecare sector al economiei americane. Obiectivul este ca în 2035 să atingem neutralitatea cu privire la energie și la producție… Suntem gata să revenim și să contribuim la ridicarea ștachetei la Glasgow (unde va avea loc viitoarea conferință privind climatul – n.r.) pentru a accelera această incredibilă capacitate de transformare în sectorul privat.”

Joe Biden a adoptat deviza Marii Resetări – Build Back Better („Să reconstruim mai bine”) – ca slogan electoral pentru alegerile prezidențiale.

Ursula von der Leyen: "Portugal is a model of how to follow a course" -  Plataforma Media

La masa rotundă a participat, printre alții, și Ursula vor der Leyen, președinta Comisiei Europene. Aceasta a declarat că UE este nerăbdătoare ca Biden să readucă Statele Unite în cadrul Acordului de la Paris, numindu-l pe acesta „președinte ales” și un „prieten la Casa Albă”, deși nu a câștigat încă alegerile.

Cooperarea dintre potențiala administrație Biden și Comisia Europeană, consideră Von der Leyen, trebuie să cuprindă și redactarea unui „nou set de reguli pentru economia digitală și societatea digitală”.

Și șefa executivului UE s-a declarat entuziasmată de formidabila oportunitate oferită Marii Resetări: „Așadar, acoperind toate domeniile, de la date la infrastructură, dar și discuțiile despre securitate și democrație, tehnologie și fiscalizare corectă – toate aceste subiecte sunt pe masă odată cu schimbarea digitală. Așa că, doamnelor și domnilor, necesitatea unei cooperări globale și aceeastă accelerare a schimbărilor vor fi, ambele, motoarele Marii Resetări. Și văd acest lucru drept o oportunitate fără precedent.”

Ursula von der Leyen a enumerat câteva dintre prioritățile relației reînnoite a UE cu SUA sub o administrație Democrată: „Este bine să avem un prieten la Casa Albă. Nu trebuie să uităm ce multă forță putem exercita împreună… Avem nevoie de un nou program și, desigur, va trebui să începem cu cea mai presantă problemă, care este COVID-19… A doua problemă este schimbarea climatică, combaterea schimbării climatice… A treia problemă este problema tehnologiei.”

Luând din nou cuvântul, John Kerry a recunoscut că mișcarea naționalist-populistă, care a luat amploare în ultimii ani, „este rezultatul inabilității guvernelor democratice din multe părți ale lumii să rezolve” problemele cu care se confruntă cetățenii.

Politicianul, care este în cărți pentru a prelua din nou secretariatul de stat al SUA, a făcut o aluzie cât se poate de transparentă la numărul mare de voturi câștigat de Donald Trump.

„Ceea ce mă uimește pe mine este că atât de mulți oameni pentru nivelul de haos și de violare a legii și ordinii și încălcarea normelor… și cred că motivul profund al acestui lucru este ceva ce trebuie examinat de toată lumea.”

John Kerry s-a făcut că uită că adevăratul haos social l-au semănat Democrații pe străzile marilor orașe americane în vară.

„Cred că Europa trebuie să analizeze acest aspect, împreună cu Brexitul și cu ascensiunea naționalismului populist. Ceea ce reprezintă una dintre prioritățile pe care cu toții trebuie să le rezolvăm. Nu ne putem deroba.”

BuzzFeed Chief Ben Smith Named NY Times Media Columnist

Presa este prevăzută să joace un rol crucial în Marea Resetare. Invitat la masa rotundă organizată de Forumul Economic Mondial, cronicarul de la New York Times, Ben Smith, a declarat că media, și nu americanii, sunt cele care stabilesc agenda.

„Cred că la aceste alegeri ați văzut presa mult mai grijulie în preluarea de exemplu, a unor cazuri precum cel al lui Hunter Biden, deoarece circulau pe internet într-un mod în care WikiLeaks a încercat să domine ultimele alegeri”, a spus Smith.

Și ziaristul de la New York Times a conchis: Cred că vedeți cum instituțiile presei mainstream au devenit mai încrezătoare în stabilirea agendei naționale, încercând să traseze prioritățile pe care ea le consideră reale, în loc să reacționeze doar la ceea se ce petrece pe rețelele de socializare.” SURSA – Evenimentul zilei

Autor: Adrian Pătrușcă

Un comentario

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *