Dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS: Mă voi vaccina și eu, dar nu în acest moment.

Dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și deputat PSD, a anunțat, vineri, la un post TV, că se va vaccina cel mai probabil anul viitor, în prezent având anticorpi, după infectarea cu coronavirus.

„Sigur că mă voi vaccina. Nu în acest moment, pentru că boala și-a produs efectul și prezența anticorpilor, e evident din studiile făcute, ei nu au mare durabilitate, așa că în cursul anului viitor mă voi vaccina și eu. Mulți trec prin boală și nu știu că au fost infectați, dar sunt beneficiari ai vaccinării. Dacă sunt persoane simptomatice nu se face vaccinarea. Asta e valabil si în cazul vaccinului gripal”, a spus dr. Alexandru Rafila la Digi24, potrivit B1TV.

Întrebat când ar putea fi considerată o reușită campania de vaccinare, Alexandru Rafila a răspuns:

„O putem considera o reușită când cel puțin 70% din populație acceptă să fie vaccinată și reușim să facem acest lucru. Deci sunt două componente: convingerea populației și capacitatea sistemului să-l administreze într-un timp foarte scurt.

(…) Riscul Europei cu două viteze există că dacă noi nu reușim să convingem 70% și în 6-9 luni nu reușim să-i vaccinăm, ci într-un an și jumătate, vor exista probleme legate de reluarea activităților. E important să nu ajungem în a doua parte a clasamentului” a mai spus dr. Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, principala provocare în atingerea acestui obiectiv ține de campania de informare.

„Încercările de compromitere a încrederii oamenilor în vaccin trebuie rapid neutralizate”, a subliniat dr. Alexandru Rafila. Preluat din R3Media

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *