Conspirația conspirației

Luminița Arhire 28 Aprilie 2021

Așa cum nu-mi pot imagina că Justiția se mai poate vindeca și altfel decât prin efortul său propriu de a-și curăța rana zemuindă , tot așa nu cred că impostura mega-elitei mai poate fi denunțată, fără strădania desprinderii din inerție și contemplație a acelei categorii de populație pe care, când și când, o întrezărești în drama autoenclavizării – inteligentă, tăcută și neînregimentată sub flamura ideilor soros-iste.

În ciuda preceptelor schematice, a lipsei de flexibilitate și a cusăturii cu ață albă pe la colțuri, soros-ismul pare o prăjitură, totuși, atrăgătoare pentru generația tânără. Numai că, hrănind tinerii cu astfel de idei se ajunge, pe puncte, la o construcție paradoxală pentru conceptul de „Societate deschisă” : – democrația înseamnă „noi avem întotdeauna dreptate”; – „dușmanul de clasă” trebuie urmărit, tenace, până la anihilare, indiferent de eforturile lui de a-și îmbunătăți condiția ideologică; – există un „centru” al gândirii și al deciziei; deciziile individuale nu pot fi luate fără consultarea și acceptul „centrului”. Orice critică, indiferent de unde ar veni, la adresa acestuia, se numește „linșaj public” și are ca urmare o ieșire în stradă. – stânga e întotdeauna toxică; – cetățeanul votant e, în general, prost; el trebuie îndrumat, ocult, nu pentru a deveni mai deștept, ci pentru a deveni un votant util; – occidentul e raiul masteratelor, burselor, școlilor de vară…; niciodată pentru înscrierea unui tânăr cu aptitudini soros-iste în program, finanțarea nu este o problemă; – soros-ismul oferă explicit apartenența la o comunitate considerată superioară celorlalte comunități posibile. Această iluzie generează, din partea subiectului, recunoștință. Recunoștința creează fidelitate. Fidelitatea se transformă , într-un timp relativ scurt, în dependență; – soros-ismul se proclamă ca unică alternativă (România nu se poate conduce singură, deci… cetățeanul român nu știe să alegă corect, deci… patriotismul este o noțiune perimată, deci… ideologia de stânga e ucigătoare, deci… etc, etc.); – realitatea nu există, propaganda o poate înlocui cu succes. Probabil că mai sunt și alte puncte…

Uneori, privindu-i și ascultându-i pe beneficiarii generozității lui George Soros am înțeles perfect ce tip de ravagii produce soros-ismul… de acolo de unde privesc eu, ele par chiar ireparabile… Iată o listă (incompletă, desigur… ) a lui Soros în România.

Am pus doar persoane, nu și organizații…

  • Sandra Pralong – actual consilier al președintelui Iohannis, fost consilier al președintelui Emil Constantinescu;
  • Andrei Pippidi-istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust;
  • Vladimir Tismăneanu – politolog, președinte al Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România;
  • Andrei Pleșu – scriitor, fost Ministru al Culturii, fost Ministru de Externe, fost membru al C.N.S.A.S., fost consilier al președintelui Traian Băsescu;
  • Catrinel Pleșu – fost director Centrul Național al Cărții, din cadrul I.C.R.;
  • Mihai Șora – filosof, fost Ministru al Educației (actualmente protestatar #rezist – n.r.);
  • Renate Weber – fost consilier al președintelui Traian Băsescu, fost europarlamentar P.N.L., Avocat al Poporului;
  • Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist;
  • Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al G.D.S., fost consilier al premierului Adrian Năstase, șeful Cancelariei Primului Ministru Adrian Năstase, fondator I.M.A.S.;
  • Andrei Marga – filosof, fost Ministru al Educației, fost Ministru de Externe, fost președinte al I.C.R.;
  • H.R. Patapievici – filosof, fost membru al C.N.S.A.S., fost președinte al I.C.R.,
  • Mircea Mihaieș – critic literar, eseist, fost vice-președinte al I.C.R.;
  • Mihai-Răzvan Ungureanu – fost consilier al Președintelui Iohannis, fost ministru de Externe, fost șef al SIE, fost premier al României,
  • Cristian Pârvulescu – politolog, președintele Asociației „Pro Democrația”;
  • Victor Rebengiuc – actor;
  • Sabina Fati – fost jurnalist „România Liberă”, revista „22”, director „Radio Europa Liberă”;
  • Andrei Oișteanu – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”;
  • Andreea Pora – jurnalist;
  • Monica Macovei – fost europarlamentar, fost Ministru al Justiției, fost candidat la președinția României, ce face în prezent vom afla…;
  • Alina Mungiu – politolog, șef al Știrilor TVR), fondator Societatea Academică din România, profesoară la S.N.S.P.A., fondator „Alianța pentru o Românie Curată”, conduce catedra de Studii de Democratizare la „Hertie School of Governance” din Berlin.;
  • Stelian Tănase – scriitor, fost președinte-director general al TVR, fost director al „Realitatea TV”;
  • Laura Ștefan – membră a O.N.G.-ului „Expert Forum”, fost director în Ministerul Justiției, a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada S.U.A. (!);
  • Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe (declarat;
  • Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada S.U.A. de la București, fost director al Știrilor TVR, redactor Revista „22”;
  • Adrian Cioflâncă – cercetător științific, fost membru al C.N.S.A.S., coautor al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel;
  • Stere Gulea – regizor, fost președinte al TVR,
  • Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii „Humanitas” (fosta Editură Politică făcută cadou de „pretinul” său, Andrei Pleșu, când acesta a fost Ministru al Culturii – n.r.);
  • Sorin Ioniță – politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale și U.N.D.P. pe Europa de Est și Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic și Social European (E.E.S.C.), secțiunile Transport-Energie și Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice;
  • Smaranda Enache – președinte al O.N.G.-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda,
  • Edward Hellvig – șef al S.R.I., fost director General al Institutului de Studii Sociale, Fost consilier al Ministrului de Interne;
  • C. Dudu Ionescu, Fost consilier al lui Mugur Isărescu, fost deputat de Bihor, fost europarlamentar, fost Ministru Dezvoltării Regionale și Turismului în Guvernul Ponta;
  • Armand Goșu – istoric, fost consilier al Ministrului de Externe, fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institutului Român pentru Istoria Recentă;
  • Dan Perjovschi – desenator, ilustrator;
  • Mircea Toma – activist, ActiveWatch;
  • Mihail Bumbeș – istoric, co-fondator al O.N.G.-ului Miliția Spirituală, cercetător în cadrul I.I.C.C.M.E.R.;
  • Claudiu Crăciun – politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la S.N.S.P.A., fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației;
  • Dacian Cioloș , fost comisar UE, fost ministru al Agriculturii, fost premier al României (membru Fundația Friends of Europe),
  • Cristian Ghinea – fost și actual ministru al Fondurilor europene, membru al Centrului Român pentru Politici Europene – finanțat de Soros;
  • Violeta Alexandru, fost ministru pentru dialog social – „ProDemocrația”, Institutul Politic Publice – finanțat de Soros, etc…

Dacă ați citit lista și ați văzut în ce funcții au fost cei mai mulți dintre cei de mai sus, cred că nu e greu să înțelegem cine a condus și conduce, de mulți ani, România.

A! am uitat să vă spun: e doar o teorie a conspirației, nimic mai mult! Ce, nu știți de glumă?

ART-EMIS

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *