Ce legitimitate are Ucraina să pretindă Crimeea?

Ce ar trebui să știe românii ?

Este de notorietate faptul că SUA vor să cotropească și să jefuiască imensele bogății ale Rusiei, dar nu ar vrea să facă asta cu soldații proprii, cu pierderi de vieți omenești din partea armatei americane și cu riscurile unui război catastrofal, care ar putea să se întoarcă împotriva lor și să distrugă complet S.U.A., ci vor să trimită la înaintare niște fraieri, România și Ucraina, într-un război clasic fără nici o șansă de a fi câștigat, împotriva Rusiei.

US General Ben Hodges: ′Russia only respects strength′ | Germany| News and  in-depth reporting from Berlin and beyond | DW | 17.07.2018

Dacă cineva ar dori să mă contrazică, ar trebui să vadă mai întâi îndemnul unui tembel de general american de rang înalt, fost comandant al forțelor terestre ale S.U.A., Ben Hodges, care în urmă cu vreo trei săptămâni îndemna România și Ucraina să mineze apele Mării Negre din jurul Crimeii[1].

Totuși, înainte de a aproba pornirea unui război extrem de primejdios împotriva Rusiei, acei români care sunt drogați cu un anumit fel de propagandă, ar trebui să-și pună câteva întrebări lucide, cu privire la mizele unor atari lupte. În primul rând, nu poate fi vorba de un război care să fie și al nostru până la un punct, așa cum a fost cazul cu cel de Al Doilea Război Mondial, când noi am încercat recuperarea Basarabiei, pentru că reunificarea celor două state românești nu se află acuma pe agenda globaliștilor. Dacă ar fi fost, unirea Republicii Moldova cu România ar fi făcut-o deja Maia Sandu și cu Iohannis, fără război.

În al doilea rând, la o adică noi am avea de recuperat teritorii inclusiv de la Ucraina. Dar așa, noi suntem îndemnați de către „partenerul strategic” să „ajutăm” Ucraina într-o cârdășie păguboasă și într-un război care nu este al nostru (ca și când Ucraina ne-ar fi ajutat vreodată pe noi!), pentru ca Ucraina să își „recupereze” Crimeea, chiar cu pierderea unui număr incalculabil de vieți de români, poate chiar și cu riscul de a transforma țara noastră, numită și Grădina Maicii Domnului, într-un imens deșert radioactiv.

Ar trebui să știm însă în ce măsură Ucraina poate să pretindă revenirea Crimeii în componența sa în mod legitim. Premisele obiective sunt următoarele:

  • În timpul Evului Mediu, până la invazia tătarilor din secolul XIII și până la cucerirea de către otomani la 1475, Peninsula Crimeea era împărțită între Rusia Kieveană și Imperiul Bizantin. Deci s-ar putea spune că Crimeea a fost eliberată după trei sute de ani de sub ocupația otomană-tătară-musulmană de către Imperiul țarist, nu de către Ucraina, pe la sfârșitul sec. al XVIII-lea.
  • Într-adevăr, Rusia Kieveană  a fost cel mai timpuriu stat al slavilor, din sec. al X-lea și până la mijlocul sec. al XIII-lea, la invazia mongolă. Însă în sec. al XIV-lea, Polonia a ocupat Galiția, iar Lituania a ocupat Volînia, partea centrală a actualei Ucraine, inclusiv Kievul, ocupație care a durat până la sfârșitul sec. al XVIII-lea, respectiv până la așa-zisa împărțire a Poloniei. Din secolul al XIII-lea, centrul civilizației Ruse Ortodoxe s-a mutat treptat spre Est, de la Kiev la Novgorod (în Rusia de azi) și mai apoi la Moscova.
  • Până la Primul Război Mondial, populațiile din actuala Ucraină se numeau ruteni, rusini și cazaci. În război, rutenii și rusinii din Galiția, Subcarpatia și Bucovina au luptat de partea Puterilor Centrale, adică de partea Austro-Ungariei și Germaniei împotriva Rusiei, iar cazacii de partea Rusiei. În timpul Primului Război Mondial, autoritățile austro-ungare au format „Legiunea Ucraineană” și abia atunci apar pentru prima oară etnonimele de „ucrainean” și „ucraineană”, la inițiativa serviciilor secrete austro-ungare din anii 1890-1916. Există oare vreo dovadă de continuitate culturală de la Rusia Kieveană la Ucraina de azi? Și dacă da, atunci de ce în Ucraina de azi nu se vorbește / scrie în limba rusă literară, bisericească (limba Rusiei Kievene, a Novgorodului și a Moscovei)?
  • Odată cu prăbușirea imperiilor rus și austro-ungar în urma Primului Război Mondial, a apărut o mișcare național(ist)ă ucraineană pentru independență. În perioada 1917–1920, au apărut mai multe state ucrainene, între altele: Republica Populară Vest-Ucraineană (pro-austriacă), Hatmanatul, sau Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (probolșevică), state ce au ocupat diferite teritorii din fostul Imperiu țarist. Până la urmă, interbelic, Ucraina a fost împărțită între Polonia și U.R.S.S., iar postbelic a intrat în întregime în componența U.R.S.S. Rusia Subcarpatică a intrat pentru prima oară în componența Ucrainei Sovietice.
  • În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 1941-1944 rușii au pierdut peste 200.000 de militari, în luptele pentru apărarea Crimeii împotriva armatelor lui Hitler, asta în timp ce anumite batalioane ucrainiene au luptat alături de Hitler împotriva rușilor. Deci : – ce legitimitate istorică poate să aibă Ucraina de azi, pentru a pretinde Crimeea? – ce legitimitate morală poate să aibă Germania de azi, pentru a se erija în arbitru între Rusia și Ucraina?

    Nota bene
    :
    La afirmațiile de mai sus, eu nu am considerat necesar să fac trimiteri bibliografice, pentru că este vorba de cunoștințe elementare de istorie, de cultură generală, care se găsesc ca atare în documente și în spațiul virtual. Sunt faptele istorice reale, restul, ambiguități și  „mitologii” politice.  – ART-EMIS

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *