Curtea de Apel Bucuresti a desființat obligativitatea purtării măștii în spații publice închise și deschise

via 10tv.ro

JUDECĂTORUL JABRE FACE ISTORIE – Amer Jabre de la Curtea de Apel București a desființat obligativitatea purtării măștii în spații publice închise și deschise: „Dreptul la viață privată implică dreptul fiecăruia de a dispune de propriul corp… Obligarea de a amplasa pe față un material e ingerință în drepturile la viață privată și la propria imagine… Încălcarea demnității umane și a integrității persoanei” – relatează Lumea Justiției.

JUDECĂTORUL JABRE FACE ISTORIE – Amer Jabre de la Curtea de Apel București  a desființat obligativitatea purtării măstii in spații publice închise și  deschise - Informația Liberă

Judecătorul Amer Jabre, de la Curtea de Apel București, este iarăși într-o forma de zile mari: a elaborat o noua hotărâre demnă de a fi prezentată în toate cercurile de specialitate juridică din România.

Miercuri, 12 ianuarie 2022, Jabre a motivat sentința nr. 1950/2021, pronunțată la 16 decembrie în dosarul nr. 87/2/2021, prin care a desființat obligativitatea purtării măștilor – atât în spații deschise, cât și în spatii închise.

Iată minuta sentinței:

„Respinge cererea de intervenție accesorie a petentului MAI în favoarea pârâtului Guvernul României, ca inadmisibilă în principiu. Respinge excepția lipsei de obiect a acțiunii, ca neîntemeiată. Respinge excepția lipsei de interes, că neîntemeiată. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CNSU.

Admite în parte acțiunea introdusă împotriva pârâtului Guvernul României. Anulează în parte a HG nr.1065/2020, respectiv art.1 din anexa nr.2.

Menține în rest hotărârea atacată. Respinge acțiunea împotrivă pârâtului CNSU, ca fiind promovată împotriva unei persoane fară calitate procesuala pasivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel București, sub sancțiunea nulității. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței, azi, 16.12.2021”.

Un pompier a dat statul în judecată

Totul a început la 8 ianuarie 2021, când plutonierul major Cătălin Irinel Bălăucă de la ISU București a atacat la Curtea de Apel București Hotărârea de Guvern nr. 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă din decembrie 2020 până în ianuarie 2021. Nu vom insista asupra argumentelor, întrucât le găsiți în motivarea integrală, anexată la final. Vă spunem doar că magistratul Amer Jabre a refuzat anularea integrală a HG-ului, desființând doar articolul 1 din anexa nr. 2, prin care Executivul a prelungit obligativitatea purtării măștilor deopotrivă în spatiile publice închise și în cele deschise (deci inclusiv pe stradă și chiar dacă strada este pustie).

La fel ca la precedenta sentință de mare efect, care merită să devina material didactic (prin care Jabre a anulat HG 636, 678 și 730 din 2021 privind prelungirea stării de alerta din iunie până în august și de data aceasta magistratul CAB a pornit de la lucruri de bază – mai precis, de la o serie de drepturi fundamentale ale omului: dreptul la viață privată, dreptul la propria imagine, dreptul la demnitate umană și dreptul la integritate personală.

Judecătorul a pornit de la articolul 53 din Constituție:

„Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți

(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai daca se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitați naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesara într-o societate democratica. Măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicata în mod nediscriminatoriu și fară a aduce atingere existentei dreptului sau a libertății”.

Problema nu este la partea legata de restrângerea unor drepturi prin lege (întrucât exista Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19), ci la teza finala a alineatului 2 de mai sus: „fară a aduce atingere existentei dreptului sau a libertății”. Or, după cum veți vedea în cele ce urmează, obligarea individului să poarte masca fară explicații științifice reale asupra beneficiilor acestei măști în combaterea răspândirii unui virus nu face altceva decât să-i încalce drepturile enumerate mai sus (la viață privata, la propria imagine, la demnitate umana și la integritate personala). În plus, statul roman nici macar nu s-a obosit să caute o metoda de protejare a indivizilor fata de SARS-CoV-2 mai puțin invaziva decât impunerea purtării unei bucăți de material textil care îngreunează respirația, punctează Jabre.

Totodată, judecătorul arata că exista o problema și în privință scopului urmărit (apărarea sănătății publice), cata vreme Guvernul nu a atestat punctual existenta unei epidemii pe teritoriul României, ci doar s-a mulțumit să certifice la modul general existenta pandemiei de coronavirus, fară vreo precizare legata de tara noastră. Amintim că aceasta idee a fost expusa în detaliu de Amer Jabre în celebra sentință prin care a stabilit inexistenta hotărârii CNSU de certificare a pandemiei în Romania (click aici pentru a citi) și a fost reluata – chiar daca sumar – în mai multe sentințe pronunțate intre timp de către același magistrat.

Redam principalul pasaj din motivarea sentinței:

În ceea ce privește fondul

Prin HG nr.1065/2020, publicata în Monitorul Oficial nr. 1215 din 11 decembrie 2020, s-a dispus prelungirea stării de alerta în Romania, pe o perioada de 30 de zile, începând din data de 14.12.2020, stabilindu-se totodată și masurile care urmau să se aplice în aceasta perioada, respectiv masuri pentru creșterea capacității de răspuns (anexa nr.1), masuri pentru asigurarea rezilienței comunităților (anexa nr.2) și masuri pentru diminuarea impactului tipului de risc (anexa nr.3).

Desi reclamantul a făcut referire la faptul că hotărârea de guvern ‘impune la restrângeri de drepturi constituționale prevăzute de art.22, art.23, art.25, art.29, art.30, art.32-35, art.39, art.41, art.45, art.47-49’, acesta nu a relevat nimic legat de situația să particulara, pentru a se verifica în ce măsură este vizat de prevederile din anexele hotărârii.

Singura referire punctuala la una din masurile din anexele hotărârii de guvern și care, în mod evident, îl vizează și pe reclamant, o constituie cea privitoare la obligația de purtare a măștii în spatiile publice, spatiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de munca, menționată în anexa nr.2, pct.1, potrivit căruia:

‘În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) și ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în spatiile publice, spatiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de munca se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare’.

În consecință, analiza legalității hotărârii de guvern se vă realiza numai din perspectiva acestei obligații.

Analizând criticile concrete formulate de reclamant, se constata:

În privință faptului că în preambulul hotărârii de guvern se menționează doar actele normative de nivel superior aplicate, dar nu și articolele vizate, instanță constata că, pentru analiza legalității din perspectiva obligației de a purta masca, referirile la ‘art. 3, 4, 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020’ sunt suficiente pentru a se stabili contextul normativ în care a fost adoptata hotărârea.

În privință faptului că starea de alerta nu s-ar putea institui pentru o perioada totala mai mare de 30 de zile, instanță constata că, potrivit art.3, alin.2 din Legea nr.55/2020 ‘Starea de alerta poate fi prelungita ori de cate ori analiza factorilor de risc indica necesitatea menținerii răspunsului amplificat pentru o perioada de timp suplimentara, care nu poate fi mai mare de 30 de zile’.

Din interpretarea logico-gramaticala a textului rezulta că numărul prelungirilor nu este limitat, ele putandu-se dispune ‘ori de cate ori’ se constata că se impune menținerea ‘răspunsului amplificat’, limitarea la 30 de zile vizând doar durata fiecărei ‘perioade de timp suplimentare’, scopul acesteia fiind acela de a obliga guvernul că, la maxim 30 de zile, să reanalizeze situația și să constate daca se mențin factorii de risc.

În ceea ce privește faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți nu se poate dispune decât prin lege, instanță retine că, în lumina deciziilor CCR nr.381/2021, nr.391/2021, nr.416/2021 (potrivit cărora Legea nr.55/2020 constituie o infrastructura legala corespunzătoare, cu norme suficient de clare și previzibile, care enumera categoriile de restricții ce pot dispuse și care, astfel, garantează că actele administrative de punere în executare a legii nu se pot abate de la voință leguitorului) instanță este nevoita să retina că restrângerea este prevăzută de lege.

În ceea ce privește faptul că hotărârea a fost adoptata de un guvern demis, care nu ar mai fi putut îndeplini decât actele necesare pentru administrarea treburilor publice (conform art.110, alin.4 din Constituția României), instanță apreciază că, plecând, teoretic, de la premisa că starea de epidemie ar fi existat la data de 14.12.2020 și că masurile dispuse ar fi fost necesare pentru combaterea acesteia, atunci acestea s-ar fi circumscris activității de ‘administrare a treburilor publice’, din moment ce ar fi avut că scop conservarea, menținerea, stării de sănătate a populației, fiind vorba de masuri ce fuseseră dispuse și anterior, deci nu de inițierea unei politici de sănătate noi.

În ceea ce privește faptul că în Romania nu a fost declarata starea de epidemie, instanță retine că afirmația este adevărată, neexistand un ordin al Ministerului Sănătății sau alt act administrativ, general opozabil, prin care să se fi declarat starea de epidemie; de altfel, la dosar se afla adresa nr.REG2/5481/23.06.2020 emisa de Ministerul Sănătății – Direcția relații cu presa, afaceri europene și relații internaționale, în care se menționează că ‘Ministerul Sănătății nu a emis nicun act normativ prin care să declare epidemia de SARS-CoV-2 pe teritoriul României’ (fila 11).

Se remarca însă că nici în cuprinsul Legii nr.55/2020, nici în cuprinsul HG nr.1065/2020 nu se face referire la starea de epidemie din Romania, în cele doua acte normative invocandu-se existenta pandemiei, care, potrivit art.3, lit.o din Legea nr.136/2020, reprezintă ‘extinderea unei epidemii pe mai multe continente’ (noțiune nerelevanta, deoarece nu spune nimic despre situația României, din moment ce este posibil teoretic că epidemia să fie extinsa pe alte continente decât Europa sau să atingă și continentul Europa, dar nu Romania), precum și existenta unei anumite ‘situații epidemiologice naționale’.

Din coroborarea celor doua noțiuni, rezulta că, în opinia Guvernului, pandemia (afirmata, în data de 11.03.2020, printr-o declarație de presa, de către directorul Organizației Mondiale a Sănătății) ar afecta totuși, într-o oarecare măsură, și Romania, creând o anumită ‘situație epidemiologica națională’, nu sufient de ampla încât să determine statul roman să declare epidemie în Romania, dar totuși suficient de ampla încât să fie considerata ‘o situație de urgenta de amploare și intensitate deosebite’ și să determine statul roman să ia ‘un ansamblu de masuri cu caracter temporar’, inclusiv prin restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale.

Cum deci starea de alerta prevăzută de art.2 din Legea nr.55/2020 nu este condiționată de existenta epidemiei, rezulta că lipsa unui act administrativ de declarare a acesteia nu influențează validitatea hotărârii de guvern.

În ceea ce privește faptul că ‘nu se fundamentează științific care este raționamentul privind obligativitatea purtații măștii de protecție’, instanță constata:

În componenta să materiala, cea mai intima, dreptul la viață privata implica dreptul fiecărei persoane de a dispune de propriul corp, drept atribuit prin creație persoanei, și nu comunității; individului, și nu societății; adică de a decide asupra modului în care îl folosește, aceasta presupunând, de exemplu, locurile în care se deplasează, mișcările pe care le face, obiectele, substanțele cu care interacționează, felul în care se îmbracă etc.

Că atare, obligarea unei persoane de a-și amplasa pe fata un material constituie o ingerință în dreptul la viață privata.

În plus, cum, dintotdeauna, fața a constituit partea cea mai expusa a corpului uman, vizibila practic permanent și în cadrul cvasitotalității activităților (cu unele excepții restrânse, cum ar fi anumite operațiuni militare / polițienești, lucrul subacvatic, lucrul în mediu toxic, etc.), fiind asociata în cultura umanității cu identitatea persoanei, reprezentând vectorul cel mai important de exprimare a unicității sale și căruia, pe cale de consecință, omul i-a acordat, de-a lungul existentei sale, cea mai mare atenție, fiind, de altfel, și mijlocul uzual, prin care se realizează, inclusiv din punct de vedere legal, identificarea persoanei, în mod evident, obligația acoperirii acesteia, fie și parțială, aduce atingere dreptului persoanei la propria imagine.

De asemenea, expresia faciala reprezintă un vector non-verbal de comunicare interpersonala, fiind mijlocul cel mai important prin care oamenii își exteriorizează și își transmit trăirile, fiind deci intim legata de statutul de ființă sociala al acestuia, astfel încât obligația de acoperire a acesteia, fie și parțială, constituie o împiedicare a ființei umane în exercitarea, prin utilizarea fireasca a unei parti a corpului, a uneia din funcțiile cu care a fost creata și care, în consecință, îi este intrinseca, deci o încălcare a demnității umane (cu toate efectele negative în plan psihologic și sufletesc ce decurg de aici).

La cele de mai sus, se adaugă afectarea integrității persoanei, purtarea măștii afectând ritmul normal de respirație al persoanei, îngreunând absorbția aerului și obligând-o pe aceasta la un efort fizic suplimentar. Pentru speță și deci pentru reținerea ingerinței, este nerelevant daca persoana poate să suporte acest efort fizic suplimentar sau nu, atât timp cât condițiile de viață pe pământ nu au fost create pentru respirația prin intermediul unor filtre, ci printr-un contact direct și nemijlocit cu aerul, acesta fiind efortul de referință la care trebuie raportata ingerință.

În cazul unor persoane, măsură de mai sus poate influenta negativ și starea de sănătate a acestora, putând exista contraindicații pentru purtarea măștii, ipoteza pe care reclamantul nu a evocat-o, astfel încât ea nu vă fi analizata.

Odată stabilit faptul că măsură constituie o ingerință în exercițiul unor drepturi fundamentale, trebuie verificat daca aceasta ingerință respecta cerințele impuse de art.53 din Constituție, mai exact daca ea urmărește unul din scopurile legitime, respectiv: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitați naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav și daca ea este necesara într-o societate democratica, fiind proporțională cu situația care a determinat-o.

În ceea ce privește scopul urmărit prin aceasta ingerință, acesta, formal, poate fi considerat unul legitim, el constând în împiedicarea transmiterii virusului de la o persoana la alta și, deci, în menținerea sănătății publice.

În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței, trebuie analizat în primul rand daca masurile sunt adecvate (sunt apte, au capacitatea de a duce la atingerea scopului urmărit) și, în al doilea rand, daca sunt necesare (constituie cea mai mica ingerință din cele posibile, fiind deci masuri în lipsa cărora nu s-ar putea atinge scopul legitim în alt mod).

Trebuie, de asemenea, precizat că o eventuala constatare a caracterului inadecvat al ingerinței face inutila cercetarea caracterului necesar al acesteia.

În final, trebuie precizat că, fiind vorba de o ingerință, statului îi revine sarcina de a demonstra caracterul adecvat și necesar al acesteia și, mai mult, este necesar că demonstrația să fie una clara, fară putință de tăgadă.

În privință caracterului adecvat al obligației de a purta masca, instanță constata că pârâții nu au fost în măsură să dovedească aptitudinea acesteia de a atinge scopul urmărit, împiedicarea răspândirii virusului.

Astfel, pârâții s-au rezumat la a susține că Institutul National de Sănătate Publica a afirmat că masca reprezintă unul din mijloacele de împiedicare a răspândirii virusului și că Organizația Mondiala a Sănătății recomanda aceasta măsură, chiar daca la început a avut o poziție oscilanta.

Pentru a susține cele de mai sus, pârâții au indicat câteva link-uri către site-urile OMS și Centrului National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Verificând link-urile respective, se constata:

  1. Purtarea măștii este una dintre masurile de prevenire și limitare pentru răspândirea anumitor boli respiratorii, inclusiv cea determinata de noul coronavirus. Cu toate acestea, doar utilizarea unei măști nu este suficienta pentru a asigura un nivel adecvat de protecție și ar trebui adoptate și alte masuri la fel de relevante. Folosirea măștii trebuie combinata cu igiena adecvata a mâinilor și cu alte masuri de prevenire și control a transmiterii noului coronavirus de la om la om.

Purtarea măștii, atunci când nu este indicata, poate provoca costuri inutile, încărcarea achizițiilor și poate crea un fals sentiment de securitate care poate duce la neglijarea altor masuri esențiale, cum ar fi practicile de igiena a mâinilor. Mai mult decât atât, utilizarea incorecta a unei măști poate afecta eficacitatea acesteia în reducerea riscului de transmitere’.

Din textul de mai sus, se observa că, în ceea ce privește utilitatea măștii în împiedicarea răspândirii virusului, se face doar o afirmație concluziva (‘Purtarea măștii este una dintre masurile…’), fară niciun fel de argumentație, desi tocmai acesta era obiectul acțiunii, respectiv acela de a ‘justifica științific’ utilitatea ei, iar, în continuare se afirma că, de fapt, masca trebuie purtata numai atunci când este indicata, rezultând astfel, per a contrario, că, de regula, ea nu este indicata.

Acest aspect este confirmat de mențiunile următoare din adresa respectiva.

Astfel, se observa că numai persoanele cu simptome respiratorii trebuie să poarte o masca și numai ‘daca prezinta febra, tuse și respirație dificila’, în timp ce persoanelor fară simptome respiratorii li se recomanda ‘să utilizeze tehnica de a tuși sau strănută în interiorul cotului flectat sau să-și acopere nasul și gura în timpul tusei și strănutului cu un șervețel de unica folosință, urmata de aruncarea acestuia după utilizare și spălarea imediata a mâinilor cu apa și săpun’.

Fața de opinia de mai sus, rezulta cu evidenta faptul că regula purtării generale a măștii, de către toate persoanele, cu simptome sau fară simptome respiratorii, cu febra, tuse și respirație dificila sau fară aceste manifestări, nu constituie o măsură adecvata și, evident, nici necesara.

  1. Acoperiți-vă gura și nasul cu o masca medicala, batista sau folosiți plica cotului atunci când tușiți sau strănutați. Spălați-vă pe mâini după aceea și aruncați masca sau batista. Evitați contactul personal apropiat cu persoanele ce prezinta febra și tușesc sau strănută și mergeți la medic daca aveți febra, tușiți sau aveți dificultăți la respirație’.

În cazul călătoriilor cu avionul sau cu trenul, adresa respectiva menționă următoarele:

Atunci când tușiți sau strănutați acoperiți-vă gura și nasul cu cotul îndoit sau cu o batista – aruncați batista imediat și spălați-vă pe mâini. Daca alegeți să purtați o masca de fata, asigurați-vă că aveți nasul și gura acoperite. Evitați atingerea măștii după ce ați pus-o pe fata, aruncați imediat măștile de unica folosință după fiecare utilizare și spălați-vă pe mâini după îndepărtarea măștii’.

Se observa cu claritate că, potrivit adresei de mai sus, nici macar în spatiile închise, cu un grad ridicat de apropiere a persoanelor și pe o perioada îndelungată, nu se impunea purtarea măștii, ea fiind doar o alternativa la tușitul sau strănutatul în interiorul cotului (deci numai în cazul acestor simptome), lasata la latitudinea exclusiva a fiecărei persoane în parte.

  1. Aici se menționează următoarele aspecte relevante:
  • Purtați masca doar daca îngrijiți o persoana posibil infectata cu COVID-19.
  • Purtați masca daca tușiți sau strănutați.
  • Măștile sunt eficiente doar când sunt folosite în combinație cu curățarea frecventa a mâinilor cu soluție pe baza de alcool sau cu apa și săpun.
  • Daca trebuie să purtați masca, este necesar să știți cum să o folosiți și cum să o aruncați în mod adecvat’.

După cum rezulta, textul nemaiavand nevoie de clarificări, el nu numai că nu face referire la obligativitatea generala a purtării măștii, ci, dimpotrivă, precizează că ea se impune numai în cazuri foarte stricte, adică numai daca persoana tușește sau strănută (probabil, în virtutea faptului că măștile ar putea totuși împiedică ieșirea / intrarea particulelor de lichid de dimensiuni mari, aspect neafirmat de altfel) sau când persoana îngrijește o alta persoana posibil infectata cu virusul, remarcandu-se faptul că textul are în vedere îngrijirea (care presupune un contact fizic sau o apropiere de persoana bolnava, pe o perioada îndelungată) și nu simpla coexistenta în același spatiu. (…)

*****

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *